În regimul democratic existau mai multe partide, învãțãtorii activau la unul din partide, de regulã fie liberal, fie țãrãnist.
În regimul totalitar, cu un singur partid, învãțãtorii erau sau nu membri ai acestui partid, comunist. Membrii comuniști își desfãșurau activitatea în cadrul organizației de bazã, conduse de un secretar.
El era ales în funcție de nivelul de saracie în care trãia și de potențialul de urã fațã de oamenii înstãriți, socotiți apriori dușmani ai regimului.
Era învestit cu puteri discreționare asupra întregii vieți sociale și economice a comunei. Oricare delegat ce sosea în comunã trebuia sã ia legãtura cu secretarul organizației de bazã, sã-l consulte și sã ținã seama de pãrerile acestuia.
În ședințele organizației, cadrele didactice jucau un rol anumit, mai cu seamã în punctele de program care presupuneau un nivel de intelectualitate.
În primul rând, în explicarea și prelucrarea (termen al limbajului de lemn) materialelor venite pe linie de partid, începând de la secretarul general al partidului pânã la organele raionale, toate aceste materiale, cuvântãri, congrese, plenare nu erau difuzate la celelalte organizații și instituții din comunã pânã nu erau mai întâi discutate în cadrul organizației de bazã.
Cadrele didactice tinere, membri ai U.T.M-ului și apoi U.T.C.-ului erau înrolați in același fel de activitate ca și membrii de partid.
Nemembrii de partid, sau farã partid, cum se numeau atunci, primeau sarcini de partid în celelalte organizații, cotate, mutual, de gradul doi, subordonate organizației de partid: U.F.D.R. (Uniunea Femeilor Democratice din România), ARLUS (Asociația Românã de Legãturã cu Uniunea Sovieticã), Crucea Roșie, Comitetul de l.uptã pentru Pace etc.).
Indiferent de apartenența politicã, toate cadrele didactice erau din oficiu membri de sindicat, organizați în grupe de sindicat pe comunã.
În 1952, în vremea devierilor spre dreapta, în care au fost implicați V. Luca, Ana Pauker și Teohari Georgescu, când prigoana atinsese cote de maximã intensitate, alegerea conducerii grupei sindicale a fost unul din cele mai tensionate momente din viața sindicalã.
Ședinței respective i s-a dat o importanțã capitalã, datoritã conjuncturii politice, venind un delegat special de la Bârlad. Organizația cuprinzând mai multe comune, ședința s-a ținut în Coroiești, com. Bogdãnița, la școalã.
Nucleul format din membri de partid, zãvorât în cancelarie, a chibzuit ore întregi pentru a fixa conducerea și a o propune pentru votare. Unii membri de partid nu au fost de-acord cu lista celor propuși. Altã retragere în camerã, alte ore de chibzuințã, în timp ce în salã circulau opinii despre pãtarea celor de pe listã. ședința a durat pânã noaptea târziu, întoarcerea acasã a stat sub amenințarea cã vom fi turnați la securitate.
Ședințele de sindicat se țineau lunar. Programul, un referat plin de lozinci, de minciuni și perfidie, indiferent de subiectul tratat. Dezbaterile erau trase pe același calapod. Nu se discutau problemele care frãmântau lumea învãțãmântului: munca didacticã, resursele materiale, salarizare etc.
Fiecare membru trebuia sã cotizeze, reținându-i-se din salariu 1%. Cotizația mergea la fondul central, cotinzanții alegându-se cu carnetul roșu, pe care era înscrisã suma achitatã.
"Valea Horaietii- istorie si onomastica de la origine pana in prezent" de Horia Stamatin
