Profesorul si cercetatorul Horia Stamatin
Monografiile unor sate sau ale unor grupuri de sate asezate pe vai mai mult sau mai putin intinse, realizate pe baza documentelor istorice, publicate sau inedite, reprezinta cercetari de mare insemnatate pentru istoria sociala, economica si culturala. Atunci cand autorul unei astfel de lucrari este si un bun cunoscator al istoriei limbii si cand in lucrare sunt prezentate informatii privitoare la numele proprii de persoane si de locuri - sunt parte a istoriei zonei cercetate. O astfel de lucrare este "Valea Horaieti- istorie si onomastica de la origine pana in prezent" de Horia Stamatin, pe care, prin problematica si amploare, nu o putem asemana cu nici una din monografiile pe care le cunoastem. O simpla parcurgere a "Sumarului" este in masura sa confirme cele spuse.
Horia Stamatin s-a nascut la 27 martie 1917 in Bogdanesti, fostul jud. Tutova, astazi jud. Vaslui. Tatal, Panaite Stamatin, originar din satul Banca, acelasi judet, isi are radacinile intr-o familie de vechi razesi cu puternice ramificatii in istoria locurilor. Timp de 40 de ani a fost invatator in satul Bogdanesti, incat la o vreme a putut constata ca toti locuitorii satului au invatat carte prin stradania sa. Este autorul "Monografiei comunei Bogdanesti din jud. Tutova si al altor scrieri, publicate sau ramase in manuscris. Mama, Ecaterina, originara din Valeni, isi are obarsia tot intr-un neam de razesi. Sotii Panaite si Ecaterina Stamatin au avut 11 copii, dintre care opt, in viata, au ajuns oameni mari si au ocupat locuri reprezentative in viata sociala.
Horia este mezinul familiei.
Urmeaza cursurile scolii primare in satul natal, elev al tatalui sau, apoi face Scoala Normala de Invatatori de la Barlad si Facultatea de Limba Romana si Istorie la Universitatea din Bucuresti, unde a avut intre profesori pe I. Iordan si Al. Graur.
In anii 1938-1939 face stagiul militar la Scoala de Ofiteri de Cavalerie de la Targoviste, absolvita cu gradul de sublocotenent in rezerva. A luat parte la razboiul din rasarit ca sublocotenent comandant de pluton, cu Regimentul 2 Rosiori, din 1941, de la cucerirea Odesei, pana la 2 febr. 1943, cand cade prizonier in cercul de la Stalingrad. A cunoscut viata din lagarul de la Oranki (circa 400 km est de Moscova), unde au fost dusi toti prizonierii ofiteri romani. Nu s-a inrolat in Divizia "Tudor Vladimirescu" organizata de sovietici pe teritoriul Rusiei. S-a intors in tara printr-un noroc, fiind inclus in lotul ofiterilor romani prizonieri facuti cadou guvernului roman cu prilejul alegerilor din 19 noiembrie 1946. Decorat cu Coroana Romaniei cu Spade si Panglica de Virtute Militara, veteran de razboi cu gradul de locotenent colonel, Horia Stamatin este distins cu titlul de "Cetatean de onoare al municipiului Barlad".
Dupa intoarcerea din prizonierat, s-a casatorit cu invatatoarea Mitrita Podoleanu, fiica invatatorului Gh. Podoleanu din satul Pogonesti, jud. Vaslui. A functionat ca invatator 3 ani, apoi urmand cursurile de 5 ani ale Facultatii de Filologie a Universitatii "C.I. Parhon" din Bucuresti si dupa sustinerea examenului de stat, fiind declarat "diplomat universitar in specialitatea Limba romana-Istorie", devine profesor titular la Scoala generala din comuna Bogdanesti. In 1966 este transferat la Liceul Pedagogic din orasul Barlad, unde este promovat ca sef al catedrei de limba romana, insarcinare pe care o detine pana la pensionare in 1979.
Lucrarile sale cu subiecte de gramatica, "Dezvoltarea gandirii logice prin predarea sintaxei" si "Pronumele sau policromia expresiei" pentru obtinerea gradelor didactice au fost apreciate ca bune de publicat.
Profesorul universat Constantin Ciopraga la analiza lectiilor asistate pentru gradul I a spus: "Este un noroc pentru Liceul Pedagogic sa aiba un profesor ca Horia Stamatin".
L-am cunoscut in 1961, pe cand eram inspector scolar la fostul raion barlad, si am aflat ca este unul dintre cei mai buni profesori din acele parti.
Cand am ajuns la scoala din Bogdanesti, impreuna cu un coleg, ne-a primit cu zambetul omului bucuros de oaspeti. Am asistat la o lectie de gramatica. In astfel de imprejurari, cel asistat are emotii si elevii simt starea lui neobisnuinta. Profesorul Horia Stamatin n-a fost stanjenit de prezenta mea, a avut o tinuta fireasca, iar elevii voiau sa raspunde care de care. Prin procedeele folosite, prin exemplele alese cu grija si prin glasul sau bland, i-a facut pe copii sa-l urmareasca mereu atenti si a reusit sa ma captiveze in asa masura, incat il urmaream ca un scolar dintre cei mai cuminti, fascinat de tot ce se intampla in jurul meu. Profesorul era un preot care vorbea despre marile taine si frumuseti ale limbii noastre. Isi iubea meseria si avea puterea sa o ridice la nivelul de arta.
La sfarsit, am regretat ca timpul a trecut prea repede si nu m-am sfiit sa-i fac marturisirea ca am invatat multe din lectia sa.
In cancelarie, am fost surprins cand profesorul mi-a aratat un plan detaliat al lectiei. Era dovada pregatirii cu minutiozitate, desi demult nu i se mai cereau astfel de planuri.
Ne-am imprietenit si ne-am intalnit apoi de nenumarate ori la Barlad si la Iasi, unde fiul Horatiu si fiica Veturia erau studenti.
A publicat articole in "Gazeta invatamantului". In colaborare, a scris "Monografia Liceului Pedagogic din Barlad", publicata in 1970, la centenarul (1871-1971) acestei prestigioase scoli. In 1996, i s-a publicat in revista "Limba romana" a Institutului de Lingvistica din Bucuresti, nr. 1-6, p.122-130, studiul "Toponimul Horaiata" si trimis la "Anuarul Institutului de Istorie "A.D. Xenopol", din Iasi studiul "Unele observatii asupra "Tezaurului toponimic al Romaniei. Moldova". Amandoua aceste studii au aparut in 2002, intr-o brosura de 36 pagini (cu textul cules la computer si multiplicat la xerox, fara paginatie), cu amandoua titlurile pe coperta si cu o prefata a semnatarului acestor randuri. Din 1986 dateaza studiul "Toponimia Vaii Horaiata", in mss, 16p., trimis noua de catre autor spre a-l citi si a-i comunica parerea, care a fost cu totul favorabila. Dar prof. Stamatin a renuntat la publicarea acestei lucrari, fiind stapanit de dorinta de a continua, fara intrerupere, elaborarea acestei carti.
Cand l-am cunoscut, in 1961, la Bogdanesti, era un barbat cat un brad, frumos si adeseori zambitor, gata sa lege prietenii cu oamenii pe care ii considera buni si drepti. Nu trecea, insa, cu vederea neajunsurile din comportamentul unor colegi ai sai. Familia Stamtin are doi copii, Veturia (casatorita Crangaru), profesoara de limba franceza in statul Oklahoma, S.U.A. si Horatiu, profesor de limba engleza si scriitor, stabilit in orasul Campulung Moldovenesc.
O carte, chiar daca este de amploarea acesteia, nu este nicicand terminata, pentru ca raman inca documente necunoscute, iar cand autorul traieste mai departe de marile centre culturale, departe de marile biblioteci si arhive, risca sa aiba informatii insuficiente. Horia Stamatin a depasit aceste dificultati, prin eforturi si staruinta.
Este stiut ca o astfel de lucrare se face atat dintr-o nemarginita dragoste pentru locurile natale, cat si printr-o daruire dupa pana la sacrificiu, confirmandu-se inca o data legenda mesterului Manole. A nu-si fi indeplinit aceasta mare datorie, "ar fi fost inimii durere", cum spune cronicarul, citat in Introducere. Scrierea pe care o avem acum la indemana a cerut 13 ani de adunare a materialului, urmati de alti ani de redactare si, in acelasi timp, de definitivare a planului, la inceput abia schitat. Un sfert de secol de munca "adesea istovitoare si cu nenumarate privatiuni", cum marturiseste autorul.
In "Introducere", Horia Stamatin vorbeste despre anonimatul istoric al zonei (si vrea sa dezanonimeze tinutul sau), aminteste efectul luminos al lucrarii "Monografia com. Bogdanesti" de Panaite Stamatin, de parintele Ion/Iacov Antonovici, care a cercetat o zona invecinata. Sunt prezentate dificultatile unui astfel de demers, mai ales din cauza greutatilor privitoare la munca din arhive (timp de 10 ani a rascolit nenumarate documente, uneori fara sa gaseasca ceea ce cauta). Gluming amar pe seama putinatatii informatiilor despre zona cercetata din documentele parcurse, Horia Stamatin scrie: "Parcurgi sute de documente si nu te alegi cu nici o lescaie". Totusi marturiseste cu sinceritate: "miza noastra a fost perseverenta". Si adauga: "Ipoteza este o scanteie a imaginatiei si o sarbatoare a spiritului care celebreaza inceputul deblocarii unor drumuri infundate".
Lucrarea este structurata in capitole, extinzandu-se incepand cu cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre. Autorul isi prezinta capitolele in "Introducere" (p.20-21) se, se intelege, in "Cuprins" (foarte detaliat), asa ca cititorul poate patrunde usor in miezul scrierii.
Informatia folosita la pregatirea cartii a fost foarte diversa, de la documentele istorice publicate, cele inedite din arhive si biblioteci, la cronici, istorii ale culturii, istorii ale limbii romane, istorii ale artei, studii de lingvistica (antroponimie si toponimie), studii de sociologie, de mitologie, la monografii si periodice de lingvistica si folclor.
Monografia aceasta urmareste "soarta satelor, nasterea si disparitia unora dintre ele, viata economica, sociala, administrativa, religioasa, culturala, miscari de populatie", acordand mare atentie numelor de locuri si de persoane.
Prin imensul material adus in discutie, autorul indeamna, tacit, asupra nevoii de a se studia monografic satele, mai cu seama pe vai de rauri, si de a folosi arhivele care detin o mare cantitate de documente inedite.
Horaiata (p.56-59) este o vale, un bazin care se intinde pe o lungime de circa 30km, care, in cursul istoriei, in special in sec. al XV-lea/ al XVIII-lea, a fost un important reper in zona.
Originea acestui nume a fost explicata de Stefan Pasca prin apelativul horoi, cu suf. -at, insemnand " un loc bogat in horoi". I Iordan il explica tot prin horoi "ciocanitoare". La 1441, numele topic a fost atestat in forma Hovraleata, la 1480 Hovraiala, la 1491 Hovarleata, 1499 Hovraleati. "Rezulta din documentele prezentate ca forma primara a toponimului este Hovrateati" (p.57). Acestea sunt insa, primele consemnari documentare, fara a avea certitudinea ca aici gasim si forma primara sau originara. Paraul a avut un nume in toate timpurile, poate schimbat, poate supus unor schimbari pe care astazi nu le mai putem sesiza. Hovarl - este o baza lexicala de la care se poate incepe cercetarea. Horia Stamatin explica acest nume prin cuvantul est-slav hovrah "tistar", aducand si argumentul ca valea este plina de aceste rozatoare. Daca explicatia propusa este adevara, se va vedea prin cercetari viitoare, de acum fiind la indemana oricui un material informativ deosebit de bogat.
Intrucat documentele modovenesti de dupa 1384 (de cand dateaza primul act pastrat, redactat in limba latina) sunt scrise intr-o cancelarie slavona si slavizanta, in multe dintre acestea se traduceau atat numele de persoane, cat si numele topice, cate se puteau traduce, sau li se da aspect slav, de obicei prin sufixare. Un astfel de sufix este -auti (-ovti), in numele satului Averauti, DRH.A,I, doc. nr.17, din 17 ian.1403, care la 1444 este mentionat in forma lui romaneasca Averesti (ibidem, doc. nr.244), astazi Veresti, jud. Suceava. Un exemplu care poate produce un interes si mai mare este cel al numelui de sat disparut Bucurauti, desigur Bucuresti, (ibidem, doc.nr.2, 1392), a carui baza antroponimica este un nume romanesc Bucur.
Unele dintre etimologiile propuse de Horia Stamatin se confirma sau pot fi confirmate in viitor, pe cand altele, cum este numele Barlad (de care se ocupa si Dragos Moldovanu in "Anuar de lingv. si ist. lit.", XXXI, 1986-1987. A,p.191-301, si il considera slav, anterior sec. al XI-lea), nu au origine slava. De altfel, de multe ori originea slava este invocata atunci cand nu se poate explica pe alta cale externa originea unui cuvant (apelativ, toponim sau antroponim), fara sa se cerceteze mai adanc posibilitatile interne (adica fara sa se explice prin limba romana sau prin fondul mostenit atat de putin cunoscut!). In ciuda celor spusepana acum, numele Basarab si Bogdan nu sunt imprumutate, primul turcic (anume cuman), iar al doilea slav. In Basarab, finalul -ah este un sufix, iar baza Basar- se regaseste in Bassareus, epitet al lui Bachus, fiindca bacantele purtau o piele de vulpe; vezi grec bassara(Gh Gutu, Dictionar latin-roman, 1973, p.76, 1983, p.136). Bogdan este o straveche creatie romaneasca, asa cum am aratat si in "Vechile nume romanesti", Iasi, 2003. Dar acestea sunt chestiuni despre care se va mai vorbi mult in literatura de specialitate. Cred si eu, impreuna cu autorul acestei lucrari, ca numele "Stan" este un hipocoristic al lui "Constantin", anume o forma cu afereza a lui Costan care devine Stan. "Movila" nu este de origine ucraineana, cum crede Gh. Ivanescu (vezi p.107-108), ci o creatie romaneasca (precum am incercat sa demonstrez in "Memoria limbii romane", vol.II, 242-246). Despre Horga (Horda, horda etc.) am vorbit in "Limba si istorie romaneasca", Timisoara, Ed. Augusta, 2003.
Aceste rezerve ale prefatatorului nu sunt la adresa prof. Horia Stamatin, ci arata cat de complexa este problema etimologiei unor cuvinte vechi, indiferent daca sunt apelative, nume de locuri sau de persoane.
In localizarea unor nume topicesi mai ales a unor sate disparute, Horia Stamatin face numeroase rectificari la cele spuse in DRH. A. Moldova si in Tezaurul toponimic al Romaniei. Moldova. Este vorba despre satele Daresti, Giuranesti, Iapa, Negomiresti si alte rectificari pe care le face la lucrarile amintite mai sus (vezi si studiul "Unele observatii"...). Este clarificata expresia documentara "loc in pustie", care inseamna "locul unde a fost candva o asezare care a fost pustiita", distrusa in urma unor evenimente tragice (invazii, razboaie, etc.). In multe randuri, autorul atrage atentia supra faptului ca satul este mai vechi decat prima lui consemnare documentara.
Horia Stamatin subliniaza destul de atent "caracterul stabil al populatiei din zona, dovedit prin antroponime". "Concluzia generala desprinsa din onomastica este Valea Horaietii era locuita in sec. al XV-lea si al XVI-lea de o populatie romaneasca sedentara, stabila si conservatoare" (p.151) si as mai adauga: asa cum a fost si in secolele precedente.
Aduce argumente credibile in sustinerea unor opinii ale sale, intr-o polemica eleganta si retinuta, cu documente istorice pe care se bizuie. Alteori il descoperim ca polemist inflacarat, cand este necesar sa restabileasca un adevar (p.280, nota 7).
Autorul crede ca vor putea fi gasite documente prin care ar putea sa fie rasturnate concluziile sale. As atenua sensul cuvantului spatiat, spunand ca nimeni nu prezinta adevaruri definitive si ca cercetatorul de maine va avea la indemana si alt material informativ. Chiar si un contemporan ar putea veni cu date noi, in functie de suresele de informare. Ceea ce se va indrepta, ca posibilitate, reprezinta putin fata de acest ansamblu bine structurat si stapanit fara ezitari. As spune ca sunt monumente fara fisuri. Iar cartea aceasta este un monument inchinat oamenilor de pe Valea Horaietii si sufletului romanesc in general.
Informatiile privitoare la sec. al XX-lea le prezinta si din propria cunoastere sau din spusele unor oameni mai varstnici. Este acuzata sever si necrutator dictatura comunista pentru toate crimele si abuzurile impotriva poporului roman si, se intelege, impotriva multor oameni din satele de pe Valea Horaietii.
Cartea profesorului Horia Stamatin " Valea Horaietii- istorie si onomastica de la origine pana in prezent este o biografie a vietii satelor si relatiilor interumane din valea care, dintr-o necunoscuta, devine acum o " personalitate" bine conturata pe parcursul multor secole. Suntem in fata unei lucrari fundamentale pentru zona cercetata si in fata unui model pentru studierea altor zone atat de incarcate de istorie".
Prof.univ.dr. Ion Popescu-Siriteanu
